Ceea ce ma impins sa joc poker a fost nu neaparat o pasiune ci un fel de obligatie. Totul a inceput intr-o zi de toamna era inceputul liceului si eu eram foarte entuziasmat pentru ca ma revedeam cu toti colegii, nu imi pasa de nimic doar de liceu. Liceul era totul pentru mine , regasirea cu toti prietenii mei si povestile spuse ce am facut in vacanta ma apropiau tot mai mult de ei. insa eu pe langa liceu, mai aveam o pasiune si aceea era pokerul. Toti colegii mei il jucau, chiar ne adunam in pauze si jucam cate 20 de persoane la o masa , foloseam 2-3 pachete de carti, era o nebunie totala. Eu eram un fel de maestru pentru ei , ii invatat tot ce aveau nevoie sa stie pentru a avea un atuu in plus fata de adversar, insa unii dintre ei nu ascultau asta si tot tehnica lor foloseau.


Parintii mei imi sugerau sa ma duc la antrenamente pentru a putea juca la clase mai mari si pentru a putea castiga din pasiunea asta, insa nu o faceam pentru ca pe atunci moment pokerul pentru mine insemna doar o mica pasiune si nu un joc care avea sa imi schimbe viata. Totul insa sa schimbat intr-o zi cand eram la scoala si primesc un telefon de la tatal meu care ma anunta ca mama este internata in spital in stare grava, atunci am cazut jos si am zis ca nu este adevarat ca nu mi se poate intampla mie, dar din pacate era adevarat

Am ajuns imediat la spital si am intrebat doctorii cum se simte, ei spuneau ca nu are sanse de supravietuire daca nu pot face rost neaparat de o suma foarte mare de bani” 50.000 de dolari” pe acea vreme acei bani insemnau foarte mult si noi nu aveam de unde face rost. ziua urmatoare m-am trezit foarte deprimat pentru ca stiam ca nu avema ce face pentru a o putea ajuta si am incercat din rasputeri sa fac rost de bani prin orice mijloace. O singura varianta mai ramasese sa ma inscriu intr-un campionat de poker unde castigatorul lua suma de 100.000 $ . AM decis sa incerc si dupa 1 saptamana de emotii si greutati am reusit .Mama mea a fost foarte multumita de ce am facut 

« »